Halep, s-a impus în primul său meci pe iarbă din acest an, într-o oră şi 17 minute. Românca a condus cu 2-0 în debutul partidei, dar a fost egalată. Halep a preluat din nou controlul jocului şi a încheiat primul set cu 6-2, după patru ghemuri consecutive.
În actul secund a început cu 2-0 şi şi-a păstrat avantajul până la final, impunându-se cu 6-4 în faţa niponei de 26 ani, care ocupă locul 100 mondial.
Halep a câştigat şi primele sale confruntări cu Nara, una la junioare şi alta în 2014, la Indian Wells, în turul secund, cu 6-2, 6-2.
„A fost o mare provocare pentru mine să vin aici şi să câştig în primul tur. Nu e uşor niciodată să câştigi după ce te impui la un Mare Şlem. M-am simţit OK, nu am vrut să mă gândesc prea mult că nu am meciuri pe iarbă. Cred că am suficientă putere astfel încât să îmi ajustez jocul la ceea ce se cere pe iarbă. Sunt foarte fericită că am câştigat în primul tur”, a declarat Halep.
Româncă, sfertfinalistă anul trecut la Londra, şi-a asigurat un cec de 63.000 de lire sterline şi 110 puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe chinezoaica Saisai Zheng (24 de ani, 126 WTA), care a dispus cu 6-3, 4-6, 6-1 de compatrioata sa Qiang Wang.
Halep a învins-o pe Zheng în singura lor confruntare, cu 6-2, 6-3, în 2015, în semifinale la Shenzhen, după care a cucerit titlul.